by

Splendorile Durăului

În după amiaza primei zile de Paște am primit o invitație fix cum îmi place mie: ”Mergeți la Durău? În 20 de minute să fiți gata. Stăm doar o noapte.” Într-o oră eram ieșiți din Iași, cu Puf la pachet. Era prima lui călătorie mai lungă și m-am gândit că, indiferent dacă i se va părea greu, o să-și dea seama că merită tot stresul.
Am ajuns târziu și am avut noroc să găsim cazare unde ne primeau și cu cățel. Puf se adapta imediat oricăror condiții, așa că l-am luat cu mine peste tot, fiind surprinsă ce cățel ascultător am.

Muream de nerăbdare să facem un grătar și să ne înfingem în sticlele de whisky. Seara a fost pe măsura așteptărilor voastre, așa că nu vă mai dau detalii.
Dimineață, după check out, ne-am hotărât să facem la pas Ceahlăul. Aveam de făcut un drum de vreo 5 ore în inima naturii.
Puf era cel mai fericit. Nu-i venea să creadă că poate zburda într-un loc atât de sofisticat și verdeeeeee!
Și am pornit la drum.

Vremea a fost minunată, pădurea era superbă, tot ce-mi doream era să respir aerul acela sănătos de munte și să-mi clătesc ochii cu acele minunății ale naturii care ni se întrezăreau.

Puf, ca un adevărat ghid, mergea înainte și se oprea din când în când să ne aștepte pe toți.

Nu puteam să simțim pic de oboseală când mergeam prin locuri atât de frumoase :)

Am surprins un copac prăbușindu-se la pământ, just like that și speram ca în drumul nostru să nu ne trezim pe sub unul din ăștia:

După vreo două ore am ajuns la Cascada Duruitoarea, care mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă are doar 20 de metri înălțime

Aici am servit cel mai bun prânz ever: o portocală, pe care am împărțit-o frățește în șase.
După ce am poposit o vreme aici, am pornit pe alt drum de câteva ore care ducea la Fântănele. Am avut de urcat foarte mult și asta ne-a cam istovit. Tot ce ne ținea pe drum era foamea care avea să ne fie potolită la destinație. Și am ajuns :)

Eram pe terasa unde așteptam cu nerăbdare tochiturile moldovenești, sarmalele gustoase, pâinea de casă rumenită bine și, să nu uit, pulpița de pui fiartă, pentru Puf. În tot timpul ăsta, pur și simplu am simțit nevoia să mă ridic de la masă și să mă tolănesc pe pajiștea asta:

Nu te poți sătura niciodată să privești asemenea splendoare! În momentul ăla nu-ți dorești decât să lași dracului tot și să trăiești acolo. Aia e liniștea de care nu m-aș plictisi niciodată.
Drumul de aici spre Durău a mai durat vreo oră și ceva, deja nu ne mai simțeam picioarele, eram frânți de oboseală, dar fericiți. Singurul care a rezistat cu stoicism, care nu s-a plâns, care nu a făcut pauze, care nu știu exact câtă energie poate avea, este eroul zilei: