by

Spider, ma’ chum

Timp de câteva săptămâni am avut o bună prietenie cu un păianjen, care s-a stabilit cu cortul de pânză la mine în baie. Prima dată când l-am văzut m-a luat cu frisoare, arăta ca un păianjen șaormist, gras și cu picioare interminabile. Probabil în lumea lor era vreo gagică bună, pe care orice păianjen ar fi luat-o de nevastă. Până m-am dus să caut o armă a crimei, îmi treceau prin minte câteva scenarii de groază, în care principalul actor era grăsunelul ăla de păianjen. Cum n-aveam niciun drac de spray pentru insecte în casă am pus mâna pe fixativ și i-am dat două fâsuri, ca să-l înțepenesc. Now we’re talkin’!

Printr-o înțelegere mutuală am hotărât că putem conviețui, atâta timp cât nu ne omorâm unul pe celălalt. Astfel că, de fiecare dată când intram în baie, aruncam un ochi spre noul meu prieten și după un haifaiv scurt, fiecare își vedea de treaba lui. Bine, ce-i drept, el ducea o viață cam plictisitoare. Ce dracu’ putea face ore în șir acolo? Am zis că poate meditează și el, mai citește o carte, wireless știe să creeze singur, mai agață vreo păianjeniță pe net și trece ziua.

Se mai întâmpla uneori să se dezmeticească din fixativ și începea să miște. Cum vedeam că îndrăznește să mișune prea mult, pac, îi mai aplicam o doză. Ziceai că-s o psihopată de aia care a sechestrat o ființă nevinovată. Dacă mai stătea mult cred că începeam și să vorbesc cu el, dar soarta a făcut ca într-o zi să dispară. Ori am uitat eu să-i aplic doza, ori s-a ambiționat foarte tare și a scăpat.Data viitoare îmi iau fixativ cu putere mai mare.

Farewell, ma spider chum.