by

…și au trăt fericiți până la adânci bătrâneți.

Știu că majoritatea este exasperată de mediatizarea nunții regale și nu o poate trăi cu intensitatea cuvenită, pentru că se simte silită să o vadă la toate posturile de televiziune, care și-au schimbat programul. Mie mi se pare fascinant că, într-o lume fashionable, atât de alertă, mai există prinți și prințese, care trăiesc poveștile frumoase cu care, cei mai mulți dintre noi, adormeau liniștiți în copilărie.

Fiecare băiat și-a dorit, măcar o dată, să fie prințul unei domnițe și fiecare domnișoară și-a dorit, măcar o dată, să fie prințesă. Chiar dacă părerile sunt împărțite, toată lumea își va aduce aminte de ziua asta. Poate nu avem cultura atât de dezvoltată în sensul ăsta, dar, doamnelor și domnilor, astăzi se scrie istorie :)
E o poveste frumoasă, cu prinți și prințese adevărate!

Ce mă emoționează, este entuziasmul englezilor, ei chiar se bucură de ziua asta și știu să se manifeste frumos, fără incidente. Toată viața o să să tânjesc după genul ăsta de civilizație. Lăsând la o parte detaliile estetice și organizarea, creatorul rochiei de mireasă, speculațiile și bârfele, e o zi de sărbătoare și e frumos. Astăzi nu se mai vorbește despre divorțurile păcălicilor, nu se mai vorbește despre fundul anului, nu se mai vorbește despre fotbal sau despre fițele pseudo vedetelor.

Aviz manelarilor, puneți-vă femeile să se uite la televizor, să vadă cum arată o adevărată prințesă :)) Uite, la Londra, de exemplu, s-au adunat acum câteva. Asta dacă unii credeau că toate-s adunate buluc pe haifaiv. Uite că nu au boticul țuguiat plin de roz și nici sânii ieșiți pe-afară. O femeie poate fi sexy și îmbrăcată clasic, elegant, și machiată finuț. Scuze, nu m-am putut abține :D

Nu știu alții cum sunt, dar eu astăzi am ales să mă bucur de o poveste frumoasă, într-o zi minunată, să admir niște oameni frumoși, cărora le trimit un gând bun :)