by

Pasiunea pentru cai

Cea mai mare parte a copilăriei mele a fost dominată de dragostea pentru cai. Încă de când am descoperit baza hipică, aflată la vreo zece minute de mine, am început să o frecventez. Nu făceam nimic interesant. Pur și simplu căscam ochii. Mi se părea fascinant cum cineva poate controla ditamai animalul! Caii nu semănau deloc cu ce văzusem până atunci; erau atât de înalți, atât de curați, atât de frumoși!

Ajunsesem să merg aproape în fiecare zi la hipodrom, pe ascuns, pentru că ai mei nu păreau foarte încântați de idee. În scurt timp am prins care erau mersurile: exista ”șefa” care de dimineață până seara monitoriza cam tot ce se întâmplă pe acolo. Era un fel de mama omidă cu ochi de soacră. Prima dată am crezut că-i bărbat, până într-o zi mai călduroasă, când mi-am dat seama că are sâni.

Văzându-mă ”la datorie”, a început să-mi dea mici treburi pe-acolo, cum ar fi să plimb caii după ce erau spălați, ca să nu intre uzi în grajd sau după ce un senior a făcut antrenamentul, mă lăsa să-i mai plimb la pas, călare, pe terenul mic.

Prima dată când m-am urcat pe cal am început să plâng. Se făceau exerciții de dresaj la coardă și juniorii neoficiali aveau ocazia să învețe. Cursurile erau teribil de scumpe și doar dacă petreceai foarte mult timp pe-acolo, implicându-te în îngrijirea cailor, aveai parte de chestii de genul. Maiestosul, însă, a fost pașnic și m-a ajutat să trec repede peste moment.

O să vă arăt câțiva dintre caii campioni de la baza hipică din Iași:

El este Vifor, unul dintre cei mai buni cai ever. La vremea aia, pentru mine era imprevizibil. Nu știam exact dacă mi-e frică sau nu, de el. Dar l-am simpatizat mult.


El este Elogiu. Of, nici nu-mi vine să cred că mai sunt caii ăștia acolo! Știu sigur că acum 13-14 ani era pur și simplu șarmant!


El este Elvis. Văd că și în poză este nervos :)) Cel mai irascibil cal. Și aveam obiceiul prost să-i suflu în nas, doar ca să-l văd cum se enervează.


Un alt cal despre care, însă, nu mai știu multe, este Erotic. Știu, au niște nume deosebite :)


Nu găsesc poze cu iapa mea preferată, Etna, pe care o adoraaaaaam și cu care petreceam zeci de minute, răsfățând-o cu bunătăți, periind-o sau, pur și simplu, uitându-ma la ea.. De asemenea, nu găsesc poze cu Spic, singurul cal de care mi-a fost intotdeauna frică. Era cel mai înalt cal de la hipodrom. Avea 1.80 m și prostul obicei de a se speria. Iar când se întâmpla asta și avea mișcări bruște sau se ridica în două picioare, te cam luau niște stări horror.
Cele mai spectaculoase momente erau atunci când caii erau lăsați liberi, să zburde. Este pur și simplu incredibil să-i vezi în toată splendoarea și maiestuozitatea lor.

Într-un sfârșit, am ajuns la performața de a fi junioară și de a participa la primul și ultimul concurs din viața mea, la cel de chingă. Asta însemnând că pe cal era doar chinga, având atașate două mânere, iar concursul a constat în tot felul de ”acrobații” călare: încălecări-descălecări la pas, trap și galop etc.

A fost o experiență și o aventură deosebită. Dacă vreodată aveți ocazia sau curiozitatea să faceți hipism, vă spun că este ceva unic la care, cu siguranță, vă mai întoarceți :)