Decalogul iraționalității

1. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel ești fără valoare ca om (ești neimportant/inferior/slab).

2. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci, altfel este groaznic și catastrofal (este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla).

3. Trebuie să reușești în tot ceea ce faci , altfel nu poți tolera/suporta acest lucru.

4. Trebuie ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, altfel ești fără valoare ca om și/sau ei sunt fără valoare (răi)

5. Trebuie ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, altfel este groaznic și catastrofal.

6. Trebuie ca toți ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, altfel nu poți suporta acest lucru.

7. Trebuie ca viața să fie dreaptă și ușoară, altfel ești fără valoare ca om și/sau viața este nedreaptă.

8. Trebuie ca viața să fie dreaptă și ușoară, altfel este groaznic și catastrofal.

9. Trebuie ca viața să fie dreaptă și ușoară, altfel nu poți tolera acest lucru.

10. Eu, ceilalți și/sau viața trebuie cu necesitate să…

 

Sursa: Tratat de Psihoterapii (Daniel David)

 

 

Un geniu român

Acum câțiva ani mă aflam printre puținii studenți norocoși care au fost selectați să meargă la o conferință națională de Psihologie. Din fiecare an s-a luat câte un student sau doi, care avea medie mare pe semestrul precedent și am avut emoții, pentru că era cel mai mișto lucru care i se putea întâmpla unui viitor psiholog. Conferința era la Timișoara, se desfășura pe parcursul a trei zile, toate cheltuielile erau suportate de facultate (taxă conferință, taxe workshopuri, cazare, diurnă, transport), iar acolo aveam să cunoaștem cei mai mari psihologi din țară.

Eram fascinată de ideea că voi  întâlni oamenii din ale căror cărți am învățat pe timpul facultății și, ca totul să fie perfect, s-a nimerit să merg și cu cea mai bună colegă, care mi-a rămas prietenă din facultate.  Era prima oară când aveam să văd Timișoara, iar drumul a fost o adevărată aventură minunată! A fost un program încărcat, nu am ratat niciun workshop, nicio sesiune de comunicări, în ciuda faptului că seara eram frântă de oboseală, iar picioarele-mi erau torturate de pantofi.

Momentul culminant a fost când l-am văzut pe Daniel David. De departe era cel mai menționat autor al celor mai multe cărți care mi-au trecut prin mână. Am zis că are vreo șaizeci de ani și nu știam unde naiba e, atunci când profesorul Miclea i-a dat cuvântul. După un schimb de priviri încruntate cu prietena mea ( am crezut că-i fiul profesorului David) am rămas surprinse când am aflat că tânărul din fața noastră era cel pe care-l așteptam.

Omul are 39 de ani și este un adevărat geniu! Timp de câteva ore nu m-am putut detașa de ce spunea. Este singurul om pe care l-am întâlnit care a putut să vorbească atâta timp, fără să se bâlbâie. Știa perfect ce are de spus, nu folosea cuvinte tari, nu aștepta mingi la fileu, ca să se dea deștept, era impecabil în comunicare. Chiar și din cărțile lui poți observa modul de abordare, atât de clar și prietenos.

O să vă spun pe scurt câteva lucruri despre el, informațiile complete le găsiți pe Google. Este profesor la Universitatea Babeș-Boyal din Cluj, a creat Școala de Psihologie Clinică și Psihoterapie, care este recunoscută ca Școală de Excelență atât național, cât și internațional, este cel mai citat psiholog român în literatura internațională de profil,  a introdus în România o serie de discipline clinice (validate științific), impulsionând o mutație în psihologia clinică românească. A fost decorat cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler de Președintele României, la 35 de ani era deja profesor universitar doctor, conducător de doctorat și șef de catedră, ulterior devenind profesor și la o prestigioasă Universitate din New York. Este reprezentantul României în Fundația Europeană pentru Științe și are foarte multe publicații.

De curând am descoperit că are și un blog, iar după ce o să citiți asta, o să înțelegeți de ce îl ador :)

Sunt acuzat de unii că sunt “arogant” şi că “mă cred superior“. Fără a mă apăra sau justifica, încerc să explic… Nu mă cred superior şi nu sunt arogant, dar cred că trebuie să fiu responsabil în ceea ce fac, iar asta implică să fiu uneori critic cu prostia, ignoranţa şi incultura, mai ales când sunt dublate de tupeu şi promovate cu obraznicie. Viaţa mea este ghidată de ştiinţă şi sport, iar acestea, la rândul lor, sunt ghidate de performanţă şi nu sunt democratice; ”adevărul ştiinţific” nu se stabileşte prin vot şi/sau prin vocea gălăgioasă a militanţilor sau a celor care strigă cel mai tare. În ştiinţă, nu orice părere contează, ci doar părerile informate, care pot duce la performanţă. Restul este pierdere de timp preţios. A sta să asculţi părerea naivă, dar solemnă şi exprimată cu pretenţiozitate, a celor care (re)inventează lucruri deja descoperite, se feresc să citească ca “să nu-şi contamineze ideile”,  promovează cu tupeu (uneori cu farmec!) pseudoştiinţa şi non-ştiinţa, în forme şi contexte academice, şi/sau asumă semidoct lucruri deja invalidate, denotă dispreţ faţă de ştiinţă. Cred că în ştiinţă lucrurile stau, analogic vorbind, ca în fotbal; toţi suntem jucători de fotbal (a se citi cercetători), dar jucăm în ligi diferite, cu performanţe diferite. Din această atitudine rezultă, cred, critica ce mi se aduce, uneori pe nedrept, dar eu chiar iau în serios ştiinţa; ea nu este pentru mine un serviciu de rutină de la ora 8 la ora 15, după care merg la piaţă sau să-mi trăiesc viaţa…ştiinţa serioasă cere devotament, vocaţie şi rigoare, trebuind împletită în mod creativ şi fericit cu viaţa, nu văzută ca o categorie din viaţă stabilită prin orar! Poate că uneori generalizez acest stil foarte exigent şi la viaţa de zi cu zi, iar atunci greşesc, dar el se manifestă, cred eu, preponderent în contexte legate de ştiinţă (în sport mai rar căci, în timp, am trecut de la performanţă la a-l practica doar din plăcere…), şi atunci mi-l asum, fără a-l considera o formă de aroganţă, ci un demers corect şi necesar într-o lume în care iraţionalitatea şi obscurantismul sunt obraznice. În alte contexte sunt mai degrabă „low profile” şi poate prea „umanist”. Nu îmi pare rău că, în ştiinţă, nu sunt dispus să ascult sau să discut cu oricine, oricând şi/sau oriunde doreşte, vorbind despre orice şi oricum. Din respect pentru ştiinţă şi interlocutor, trebuie îndeplinite nişte standarde minimale pentru eficienţa şi sensul discuţiei în acest context. Sunt însă dispus să fac asta, şi o fac adesea cu plăcere atunci când timpul îmi permite, renunţând la standardele minimale de “eligibilitate“, ca psiholog (cu clienţi/pacienţi), ca profesor (cu cei care doresc să înveţe “ştiinţă şi cercetare” pentru a ajunge la standarde de performanţă) şi/sau, ca om, pur şi simplu (cu prieteni, cunoştinţe sau cu cei interesaţi). Acestea fiind spuse, ţin în final să precizez clar că nu susţin niciun “fundamentalism ştiinţific”; pentru mine ştiinţa este  acum cea mai riguroasă modalitate de a genera cunoaştere, fără a fi perfectă şi fără a fi probabil nici ultima modalitate de cunoaştere creată de om.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă invit să-i descoperiți blogul. S-ar putea să fie unul dintre cele mai interesante din online-ul românesc. Chiar dacă profii mei din facultate au fost, fără excepție, cei mai faini profi ever, trebuie să recunosc că i-am invidiat puțin pe studenții lui :)

Știri în neștire

Am tot citit despre isteria din New York, după ce s-a aprobat măritișul între homosexuali și mă întreb ce va genera o astfel de decizie de-acum încolo. Recunosc că, teoretic, nu am nimic împotrivă. Poate mi s-ar părea ușor ciudat să văd doi bărbați sărutându-se, și asta din cauză că nu am văzut prea multe scenarii de astea.  Probabil că n-ar fi cu mult mai scârbos decât un cuplu normal (?), care  își face vizibile limbile, respectiv saliva care se împrăștie pe lângă orificiul bucal.

Uneori nu am nicio părere despre ceva alarmant care se întâmplă în lume. De exemplu, pentru mine, știrea că Băsescu l-a făcut pe Rege trădător, s-a dezumflat la fel cum s-a umflat: în câteva minute. E fix ca atunci când te întâlnești cu un om beat, îl lași să vorbească, iar dimineață ai uitat complet ce-a făcut. N-am văzut rostul atâtor discuții care să ocupe atâta hârtie și spații de emisie, dar mass media e ca un burețel care absoarbe orice și care rămâne așa umflățică, cu toate cele în ea, până la următorul subiect. În general, nu văd rostul dezbaterilor îndelungate pe un subiect. Update-urile sunt suficiente. Suntem capabili și singuri să rumegăm o știre, nu e nevoie de ”maiștri”.

De asemenea, știrea cu tipa în scaunul cu rotile din Timișoara, care n-a fost lăsată să intre într-un club a făcut ravagii prin toată media. Nu văd de ce atâta disperare. Ok, fata e tânără, s-a resemnat cu soarta nefastă, avea chef de o caipiroska și ăia n-au primit-o. Câte nedreptăți nu am suferit cu toții? Ce-am zis? Nu se poate, asta e. Mergem mai departe. Nu stăm să ne țigănim cu toți proștii. Or mai fi crâșme. Eu una n-am văzut prin cluburi sau baruri oameni în cărucioare, dar am văzut o tipă în cârje. Lumea se uita la ea mai ciudat, dar nimeni n-a pierdut timpul să-i facă profilul psihologic și să afle ce-a stat la baza deciziei ei sau a gărzilor care au lăsat-o să intre. În niciun caz nu ignor crucea pe care fata aia o duce, pot empatiza până la un punct, dar nu-mi fac un scop în viață din asta. Mentalitatea e de așa natură, încât, oricât ai încerca să tratezi normal pe cineva care are un handicap, toată lumea e conștientă că acel handicap există și, inevitabil, comportamentul este corespunzător. De exemplu, dacă eu vorbesc cu un nevăzător și îi spun că în ziar a apărut o știre de care el e interesat, încep să i-o citesc, iar asta îl poate face să se simtă prost, amintindu-i-se a nu știu câta oară că el nu vede.

Nu cred că citesc mai mult de 10 știri pe zi. De cele mai multe ori, citesc titlul și dacă e ceva interesant, mai acord atenție unui paragraf. Da, știu, trebuie să fim informați. Informați, nu îndoctrinați, da? Pe mine informațiile din ziare nu m-au ajutat prea mult. Nu mi-au schimbat viața și am constatat că pot trăi și fără ele. Sunt foarte multe știri de umplutură, care nu-mi aduc niciun beneficiu, nici măcar satisfacția că sunt informată.

Politica nu mă mai interesază absolut deloc și cred că renunț la ideea cu dreptul civic de a vota ori de câte ori este cazul. Pentru mine e ca un glob uriaș plin de moloz, impenetrabil, care scuipă des, și tot ce pot să sper, e să nu-mi vină rândul în a fi ochită. Nu știu cum rezistă alde Badea să vorbească în fiecare zi despre asta, de câțiva ani buni. Poate de aia m-am plictisit să-l urmăresc și pe el. Ar putea face un pamfet de cancan-uri. Am mai râde și noi cu el pe alte subiecte.

Știrile sportive sunt, de departe, cele mai mari imbecilități create vreodată.  Nici nu merită să consum prea mult text cu ele pentru că ar însemna să descarc tot limbajul porcos pe care-l am în vocabular. Nu sunt decât niște vome scoase pe gură de niște bunăciuni.

Mi-e teamă că a ajuns să nu mă mai mire nimic din ce se întâmplă. Probabil m-au călit prea multe breaking news, care n-au rupt nicio scobitoare, poate că după o vârstă nici nu mai iei în serios orice ți se oferă și fiecare învață singur cum să-și facă propria selecție, după mintea și educația sa.

 

Be the change you wanna see in the world

The camera lights keep flashing and if you stare too long, you’ll have to blink before your eyes hurt. They will yell and call out your name and ask you to pose in different ways, sometimes seductively. You have the option or ignoring and walking away rapidly or obliging and prompting more calls or screams.

The moment they all crave, some relish in it while others are a slave to it. Celebrity Class 101, if you don’t like being the center of attention please leave the room now. But if you crave the spotlight and have deep veins of vanity running in your body, this is home and this is exactly where you belong.

Ok, that may sound too harsh, some people are thrust into the limelight unwillingly by the talent they have been given. I’m not talking about the idiot that steps out only when he notices the cameraman and journalists. You don’t want your picture taken? Then go through the back or wear a mask fool!

So, we walked away from all that a couple of years ago, haven’t looked back since. Well, except for a couple of guest appearances and features that I have to admit pay very well. We regrouped and launched Co-Sign, an urban entertainment company and agency.
A lot has changed but a lot has also remained the same. The jeans still sag although not as baggy as before, there’s still a preference for plain white tees but they’re mostly V-neck now instead of round neck, the closet still has more sneakers than shoes but there’s only a pair of timberlands now as opposed to 5, and well suits are still reserved for very special occasions but there’s a couple of pairs now instead of just one.

Our focus is much more stronger. Aiming to become the Middle East region’s most powerful agency, collecting and amassing a bevy of talents and a blueprint to export these talents to larger markets. Sitting at the round table with artists like Malikah, Ash Hamman, Desert Heat, Deen, Noush and working on a music festival, or tour or new movie, our gates are always open for something that could make a change.

We had an interesting experience in Romania with hahaha Production and 20CM, we worked with Cheloo on his Sophomore album and yes, there are some real potentials there. Also, bringing a new meaning to the phrase ‘home sweet home’, Chill Brothers Records, the house that DJ Christu, Raku & Yolo built was the official base. Strategizing, plotting while beats played in the background, the sounds filtering in through the studio doors, effectively captivating any artist’s attention until you got up, grabbed a pen and pad and starting writing a song like your life depended on it. Breaking into Christu’s hard drive would be the dream of any record label in the world because that would mean access to instant hits. Note: Do not try it though, please i beg you, because the Navy Seals won’t be able to defend you after that.

So if we find talents, we’ll import them to Dubai, produce their album and market here and in Romania. We are focused primarily on urban music, hip hop, r’n’b, soul, but we also won’t mind getting our rock on.

Here is a sample of what we do:

Desert Heat – Under Her Feet

Ash Hamman – Body N Soul ft. General Pype

This is our website

This is our Facebook page

Here is where you can follow us on Twitter.

Bishop

Acaju

Am descoperit recent un local în Iași care îmi place foarte mult. E foarte primitor, deloc fițos și cu oameni foarte faini. Foarte mulți de acolo cred că se simt, deja, ca într-o familie. E genul ăla de loc unde băutura e ieftină, atmosfera e confortabilă și chiar poți juca diverse jocuri de societate. Îi urmăresc de ceva timp și văd că au făcut tot felul de activități mișto. Acum câteva săptămâni au organizat un workshop în grădină, unde să-și facă de cap cu acuarele, markere, hârtie, reviste și lipici, oferindu-le musafirilor toate cele necasare, ei venind doar cu imaginația. Weekendul ăsta  organizează un bazar caritabil, unde fiecare poate aduce de-acasă haine și lucruri pe care le vor împachetat frumos și pe care le vor vinde la niște prețuri modice, pentru a face o mică donație unui centru de plasament din Iași.

Hai să vă arăt puțin și locul :)

Până pe 30 Iunie, Acaju colectează reviste cu idei, pentru care puteți fi răsplătiți cu ceva de băut de la bar. Din astea vor face o mică bibliotecă  pentru musafiri. Pentru că au fost atât de inspirați cu anunțul, o să dau copy paste:

Vino cu revistele tale cool pe care nu le-ai mai răsfoit de mult și lasă-le la Acaju să ne bucurăm cu toții de pasiunea ta. Fie ea muzică, design, arhitectură, film sau orice e creativ sub soare. Iar dacă au poze frumoase și idei inspirante, te invităm gratis și la bar, unde discuțiile despre lucrurile plăcute capătă mereu un aer de voie bună. Exemple de reviste cu idei: Decât o revistă, IDEA, Igloo, Republik, Photo Magazine, Tataia, Wallpaper, Wire, Objects, Omagiu și altele în ton.

Sursa

Un minut de Internet

Dacă erați curioși să știți cam ce se întâmplă într-un minut pe tarlaua asta mare, numită Internet, iată câteva cifre:

6600 de poze sunt urcate pe Flickr

600 filmulețe sunt urcate pe YouTube

695.000 statusuri noi, 79,364 posturi pe wall și 510,040 comentarii sunt publicate pe Facebook

70 noi domenii sunt înregistrate

168.000.000 mailuri sunt trimise

– se fac 320 de conturi noi și se dau 98.000 tweets pe Twitter

13.000 aplicații pentru Iphone sunt descărcate

– Firefox-ul e descărcat de 1700 de ori

– platforma WordPress e descărcată de cel puțin 50 de ori

– se creează 100 de conturi noi pe LinkedIn

– apar 40 de întrebări noi pe YahooAnswers.com

– se adaugă o definiție nouă pe UrbanDictionary.com

– se vorbesc 370.000 de minute pe Skype

Și pentru că o poză face cât 1000 de cuvinte:

 

Sursa

Spider, ma’ chum

Timp de câteva săptămâni am avut o bună prietenie cu un păianjen, care s-a stabilit cu cortul de pânză la mine în baie. Prima dată când l-am văzut m-a luat cu frisoare, arăta ca un păianjen șaormist, gras și cu picioare interminabile. Probabil în lumea lor era vreo gagică bună, pe care orice păianjen ar fi luat-o de nevastă. Până m-am dus să caut o armă a crimei, îmi treceau prin minte câteva scenarii de groază, în care principalul actor era grăsunelul ăla de păianjen. Cum n-aveam niciun drac de spray pentru insecte în casă am pus mâna pe fixativ și i-am dat două fâsuri, ca să-l înțepenesc. Now we’re talkin’!

Printr-o înțelegere mutuală am hotărât că putem conviețui, atâta timp cât nu ne omorâm unul pe celălalt. Astfel că, de fiecare dată când intram în baie, aruncam un ochi spre noul meu prieten și după un haifaiv scurt, fiecare își vedea de treaba lui. Bine, ce-i drept, el ducea o viață cam plictisitoare. Ce dracu’ putea face ore în șir acolo? Am zis că poate meditează și el, mai citește o carte, wireless știe să creeze singur, mai agață vreo păianjeniță pe net și trece ziua.

Se mai întâmpla uneori să se dezmeticească din fixativ și începea să miște. Cum vedeam că îndrăznește să mișune prea mult, pac, îi mai aplicam o doză. Ziceai că-s o psihopată de aia care a sechestrat o ființă nevinovată. Dacă mai stătea mult cred că începeam și să vorbesc cu el, dar soarta a făcut ca într-o zi să dispară. Ori am uitat eu să-i aplic doza, ori s-a ambiționat foarte tare și a scăpat.Data viitoare îmi iau fixativ cu putere mai mare.

Farewell, ma spider chum.

Pedeapsa capitală

Umblă vorba prin târg cum că un senator PDL a inițiat un proiect de lege de modificare a Codului Penal, prin care propune introducerea pedepsei cu moartea, în cazul celor care violează minori în varstă de până la 10 ani, dacă fapta duce la moartea sau sinuciderea victimelor. Cu alte cuvinte, dacă victima are 11 ani sau dacă nu s-a sinucis, e cam pa. Bă, frate, da’ de ce nu-i castrați? De ce să scape cu o injecție și un somn bun? Nu cred că există frica de moarte, cred că există teama de felul în care murim. Să nu ne doară, să nu vedem cum ni se rup membrele și alte scenarii de groază. Moartea în somn mi se pare cea mai tare. Vine așa, pe nesimțite și ce-o fi după, o să aflăm cu toții. Castrați violatorii. Punct. Sau poate aveți impresia că o victimă de 30 de ani suferă mai puțin?

Unii pot considera pedeapsa cu moartea o prevenire specială, să scape lumea de răufăcători. Plus că, nu se face așa ușor o condamnare de asta, pentru că necesită cercetări amănunțite (unii pot aștepta și 10 ani, iar așteptarea execuției înnebunește), cheltuieli mari,  este ireparabilă și ireversibilă. Știm cu toții că există erori în sistemul judiciar și, cu siguranță, vor muri oameni degeaba.  În ultimii ani s-a constatat o notă infracțională foarte ridicată despre sute de crime, violuri, atacuri armate etc. În dreptul penal internațional, pedeapsa cu moartea deține un loc important în sistemul general al pedepselor. În unele țări, această pedeapsă există doar în codurile de justiție militară, iar în altele este prevăzută doar pe timp de război.

În Noua Zeelandă pedeapsa cu moartea se poate aplica pentru trădare, în Brazilia – pentru trădare și spionaj, în Israel pentru trădare, spionaj, genocid, crime de război naziste, în Grecia pentru crime împotriva integrității naționale, în Japonia pentru infracțiuni împotriva securității statului, în Pakistan pentru participare la insurecție, în Nigeria pentru ”omor nevinovat” (asasinat). În alte țări chiar și răpirea este pedepsită cu moartea, iar în Sri Lanca au aceeași soartă cei care ajută o persoană să se sinucidă. Într-un stat din SUA se aplică pedeapsa capitală pentru uciderea fătului sau chiar simplul avort. Prin Japonia, incendierea unei căi ferate, mijloc de locomoție, navă sau mină care servesc unei activități umane și în care se găsesc persoane, duce la pedeapsa cu moartea. Cam câți țigani ar muri la noi pentru asta? :) Alte infracțiuni pedepsite la fel sunt adulterul (Afganistan), asasinarea unui preot (Chile), sperjurul care a dus la pedeapsa capitală a unei persoane (India, Maroc, Somalia, Sudan, Turcia și 12 state din SUA).

S-au făcut numeroase statistici din care NU reiese că pedeapsa cu moartea ar crește sau ar scade rata criminalității. Iată și un exemplu: în Arizona omorul reprezenta 20% din totalul crimelor. După ce-au renunțat la pedeapsa cu moartea, procentul a crescut la 23%, iar după restabilirea pedepsei a rămas la 22.5%. Deci era cam totuna cu sau fără ea. Singurul argument pro este efectul intimidant al pedepsei capitale. Dar introducerea ei nu contribuie în mod deosebit la micșorarea fenomenului. Nu există certitudinea că pedeapsa cu moartea poate fi aplicată întotdeauna infractorilor cei mai periculoși pentru societate.

Unii spun că pedeapsa cu moartea e singura pedeapsă care poate cauza infractorului un rău egal cu cel produs prin fapta sa. Eu aș zice că scapă prea ușor și trebuie ținut în viață, făcut să sufere în mod repetat acel rău. Poate-s mai sadică, dar îmi mențin părerea. Din păcate există o gaură defectuoasă pe unde se poate scăpa: condamnatul să fie declarat nebun. Și aici e cam nasol. Nu din cauză că la Socola (Iași) e foarte mișto (bine îngrijit, multă verdeață, prielnic pentru relaxare), dar pentru că are șanse mari să scape și să comită din nou.

Dacă aș spune că prefer ca infractorul să plătească cu aceeași monedă (cu tortură pentru tortură, cu viol pentru viol etc) ar însemna să creăm monștri, capabili să facă așa ceva, oameni nevinovați,  în a căror fișă de post să figureze astfel de activități de groază. Și iar nu bun. Nu se știe niciodată ce impact poate avea ”noua” activitate asupra psihicului său. În unele țări se aplică, la detenția pe viață, înterzicerea de a mai vedea vreodată o persoană. O fază de asta văzusem într-un film și atât de bine își juca ăla rolul, încât fuuuuuck, părea să fie nasol.

Dacă mă întrebați pe mine, nici pedeapsa pe viață nu e o idee bună. Omul se adaptează oricăror condiții, mai ales că prin penitenciare există televizoare, biblioteci, se mai strecoară un telefon, mai ai o vizită, mai ieși la plimbărică, o freci toată ziua, mai tragi de fiare, mai o vorbă cu ”vecinii”. Nu pare să fie așa nasol.  Trebuie ceva pe moment, dureros.  Detenția îndelungată a condamnatului creează stări de depresie, își pierde cheful și dezinteresul de viață, deci după 10-20 de ani ajunge un om în libertate, care nu mai are nimic de pierdut, ceea ce-l determină să comită alte infracțiuni.

Modul de execuție e ca în filme: condamnatul are dreptul la o ultimă dorință, cu excepția cererii de amânare sau anulare a executării. Nu se aplică torturi sau ultime speech-uri înjositoare pentru condamnat, însă e o tendință de face execuția mai ușor suportabilă. Na, lumea se înmoaie, probabil, fix în momentul ăla. Cu toate astea, nu se moare instant și nu e lipsită de suferință. Prin State, pe lângă obișnuita injecție letală, mai exisită și alte metode de execuție: scaunul electric, gazarea, spânzurătoarea și plutonul de execuție. Condamnații ar putea completa un chestionar înainte, măcar atât merită și ei, să aleagă una din opțiunile astea.

În principiu, introducerea pedepsei capitale este o decizie prea complicată pentru mentalitatea adunăturii noastre din parlament. Nu sunt pregătiți să gândească o chestie așa mare. Ei încă joacă Solitare ca niște micuți, încă se uită la țâțe în timpul ședințelor de guvern, sunt preocupați de viitoarele campanii, când trebuie să împartă ulei, zahăr și naftalină. Nu cred că țara e suficient de maturizată pentru o decizie de asta, de oameni mari. Vă las cu o întrebare: Ce anume poate înlocui pedeapsa capitală? Abuzați cu sadism de comentarii :)

De-ale prestigiului

Scorurile prestigiului standard pentru diferite ocupații:

78 – Profesori de colegiu și universitari; doctori

72 – Arhitecți; avocați

70 – Dentiști

69 – Chimiști

67 – Funcționari bancari și manageri financiari

66 – Psihologi; piloți de avioane; ingineri mecanici

63 – Controlori și casieri

62 – Contabili

60 – Preoțime; economiști

57 – Învățători

56 – Vânzători de obligațiuni și acțiuni; pictori și sculptori

55 – Șefi de birou; meseriași

54 – Bibliotecari; surori medicale

52 – Manageri de vânzări; actori

51 – Programatori

50 – Prezentatori de radio și televiziune; stewardese

49 – Agenți imobiliari și brokeri

48 – Funcționari bancari de ghișeu

45 – Muzicieni și compozitori

44 – Agenți, broker și emițători de asigurări

43 – Mecanici auto

40 – Fermieri; polițiști; detectivi

39 – Maiștri

38 – Recepționiști

37 – Controlor de trafic aerian

34 – Directori de firme de pompe funebre

33 – Poștași; șoferi de camion

31 – Funcționari pentru evidențe

23 – Barmani; chelneri

22 – Muncitori de garaj (alții decât mecanici)

14 – Vânzător de ziare

13 – Gunoieri

Notă: scorurile se întind de la 92 la -2 și provin din studii referitoare la prestigiul ocupațional desfășurate în mai multe țări din toată lumea și sunt aplicate clasificării detaliate oficiale americane a ocupațiilor din 1970.

Sunt curioasă dacă un update schimbă cu mult lista :)

 

Vrei să te sinucizi?

Ok. Dar nu vrei un shot de litiu înainte? Niște cercetători (nu, de data asta nu britanici) au descoperit că o cantitate mică de litiu dizolvată în apă poate reduce acțiunea de suicid.  Cum au ajuns ei la concluzia asta? Păi au comparat nivelurile acestei substanțe din apa de băut cu rata sinuciderilor din diferite regiuni ale țării și au constatat că e o legătură strânsă între ăștia doi factori. Bine, litiul descompune apa, dar astea-s detalii mărunte.

Pe lângă faptul că litiul îți taie cheful de suicid, el mai este întrebuințat  și ca dezoxidant sau desulfurizant pentru cupru, baterii și acumulatori sau aliaje de lagăre. Observați legătura, da? E clar. Din păcate nu prea se găsește, dar sigur apare vreun furnizor. Se poate vinde, de exemplu, la magazinele de etnobotanice, ca să fie o chestie de win-win: de aici cumperi moartea, tot de aici cumperi viața. Dacă fumați nu vă faceți probleme.  La câteva sute de pachete vă revine o cantitate mică de litiu, deci tentativa e moartă din start.

Cel mai simplu ar fi să dăm pe gât tot sistemul periodic al elementelor. Ce poate fi așa rău?