by

Mentorul

Am avut șansa de a avea un om în viața mea, pe care să-l numesc cu dragă inimă, mentor. În perioada adolescenței, când lucrurile erau incerte, drumurile erau multe și vicioase, oamenii erau (ca întotdeauna) îndoielnici, avântul era de nestăpânit, iar gândirea predispusă riscului permanent, omul acela m-a îndemnat să-mi limpezesc viziunile asupra vieții și să-mi dau seama ce decizii sunt bune pentru mine.

Nu era nici un părinte pisat, nici un seamăn al comportamentului meu. Era impulsul de care aveam nevoie atunci când nu eram hotărâtă, curajul de a mă avânta în visele pe care doream să le îndeplinesc, m-a învățat că e importantă atitudinea, demnitatea, corectitudinea, chiar dacă toate astea puteau să creeze neplăceri.

Găsea cuvintele potrivite pentru a-mi explica (poate de zeci de ori) ce se întâmplă în jurul meu, nu ezita să mă corecteze (chiar dacă, de cele mai multe ori, era stânjenitor) și, fără să mă menajeze prea mult, îmi aducea la cunoștință opțiunile faptelor mele, pentru că orice facem, constituie un generator de alte acțiuni.

Întotdeauna am apreciat critica bună, sfatul justificat și mustrarea constructivă. Nu mi-am dorit niciodată ca pătrățica mea să fie una creată imaginar, spoită cu superficialități, iar eu să cresc artificial. Dacă progresul a fost mai încet, dacă lucrurile s-au așezat într-un timp mai îndelungat, dacă am înțeles mai târziu, a fost pentru că lucrurile care țin de mine se întâmplă în ritmul meu. Am învățat să fiu egoistă și să învăț din eșecurile altora.

Puțini oameni au avut un impact deosebit asupra vieții mele, oameni care mi-au schimbat viziuni și concepții, care m-au stimulat, care au trezit în mine abilități de care nu știam și care m-au învățat ca niciodată să nu pierd ocazia de a mă îndrepta spre mai bine. Chiar dacă nu vorbesc des despre asta, oamenii aceia au un loc special în mintea și în sufletul meu.

Și acum, după mulți ani, sunt recunoscătoare, pentru că a existat în viața mea și pentru că am avut norocul să evit foarte multe experiențe neplăcute, pentru că a fost o educație aparte (pe care, la rându-mi, am dus-o mai departe), pentru că a fost punctul de echilibru de unde am putut să-mi iau zborul, cu atâta pricepere :)