by

Ideea răului

Nu am reușit niciodată să înțeleg ce anume determină un om să facă rău în mod intenționat. Cât de nefericită să fi fost o copilărie ca să ai atâta curaj, încât să maltratezi o ființă. Ceva care are suflet, care simte fizic, atât o mângâiere, cât și o lovitură. Am înțeles că treaba cu câinii comunitari este discutabilă, dar nu pot înțelege de ce niște cai au fost smulși din mediul lor natural, capturați și maltratați în ultimul hal. Ce-o fi în mintea unuia care e în stare să facă așa ceva? Mi-e teamă să aflu de ce mai pot fi în stare oamenii. Sunt indignată, nu de răul provocat, ci de răul genuin. Mă rog, ține de psihiatrie dorința arzătoare de a face pe cineva să sufere. Don’t beg my pardon.

Pe la sfârșitul facultății, eram atât de fascinată de ideea asta, încât mi-am dorit să fac licența despre psihologia răului. Dar devenea prea folosofică pentru a fi coordonată. Teoretic, ideea de rău e simplă: în afară de ”răul naturii”, care nu are implicații morale, este opusul binelui. Nici nu s-ar face diferența, dacă nu ar exista amândouă.

Există un anumit tip de rău care este necesar pentru a împiedica producerea unui rău mai mare. Probabil că unora li se pare sănăntoasă acțiunea. Eu am o teorie, cred că am mai menționat-o pe blog, nici nu contează dacă mă repet. S-o numim teoria pătrățicăi. Să facem un exercițiu de imaginație. Fiecare viețuiește pe o pătrățică. În jurul ei, sunt alte pătrățele, cu care interacționează. Dacă tu ai grijă de pătrățica ta și ești atent să nu creezi vreun damage pătrățelelor din jur, iar ceilalți, la rândul lor fac același lucru, chestia asta se poate transforma într-o chestie benefică, molipsitoare și ne putem chiar imagina o hartă care se luminează văzând cu ochii. Tot ce trebuie să facem este să nu creăm suferință pe unde trecem. Nu mi se pare deloc greu, ba din contră! Poate începe ca un exercițiu și poate continua ca o performanță.

Unii pot susține că datorită răului au reușit, că viața nu e doar roz bonbon. Nici n-aș fi crezut asta. Așa cum cancerul există în fiecare dintre noi, tot așa există și criminalul, și alte nemernicii. Depinde doar dacă declanșăm factorii favorizanți acestora. Poate există o nevoie sadică de a suferi pentru a aprecia ceva, poate noi atragem răul prin acțiunile noastre, dar sunt convinsă că nu trebuie să fie sânge pentru a fi fericit, în cele din urmă.
Până una, alta, succes în junglă!