by

Happy big foot

Dacă v-ați întrebat vreodată cum e să fii femeie și să te încalți cu 42, vă spun eu. Nu știu exact de când m-am pricopsit cu mărimea asta, cert e că mereu șocam vânzătoarele de pe la magazine. De fiecare dată când simțeam nevoia că trebuie să-mi iau încălțări noi, îmi venea să mă urc pe pereți. Știam că trebuie să umblu tot orașul și să sper că vreun producător a fost mai generos la calapod.

Deja știam același dialog pe care-l aveam aproape în fiecare magazin:
– Bună ziua, aveți vreun model în magazin, mărimea 42?
– 42??? Doamne, nu… (aruncând privirea șocată spre picioarele mele, în timp ce eu o săgetam cu gândul ”sunt veritabile, idioato, doar nu crezi că mi-am făcut implant osos”). Dar avem 40 jumate, încercați, poate vă vin..
– Vă dați seama că-mi recomandați ceva de încălțat cu un număr jumate mai mic și, cu siguranță, nu are cum să-mi vină, nu?
– Dar să știți că, uneori, numerele nu se potrivesc și poate aveți noroc.
– Doamnă, eu port 42!!!!! Mulțumesc. La revedere.

Mai aveam noroc să găsesc mărimea 41, în care îmi puteam băga picioarele, dar acolo rămâneau! Și așa mi-am înghesuit eu degețelele, cu speranța că ”o să-și mai dea drumul”, ani de zile. La un moment dat am găsit un loc unde se făceau pantofi la comandă. Fericita de mine! După ce și-a consumat aia tot centimetrul cu mine ca să-mi măsoare tăpălaga, plec, plină de speranță, că, în sfârșit, o să încalț și eu ceva feminin. Și aștept minunea. Când a fost gata comanda, singurul lucru inedit care m-a bucurat, a fost că picioarele mele încăpeau în ceva. Și stăteau confortabil. Problema e că nici bunica nu ar fi purtat mizeriile alea. I mean, COME ON! Am zis eu un model clasic, dar nu m-am așteptam chiar la pantofi de înmormântare, recomandați vârstei de 70+.

Cu adidașii n-am avut niciodată probleme. Oricum îmi plăceau modelele pentru bărbați. Și la balerini am mai avut baftă. S-a întâmplat chiar să găsesc și mărimea 42, dar probabil producătorul s-o fi gândit că mărimea asta e mult prea mare ca să o aibă o femeie, și au mai tăiat puțin, înspre 41. Deci tot degeaba. Și toate modelele de mărime 40-41 erau de babe. De parcă cineva a zis ”numai o mamaie sau o țărancă poate purta mărimea asta. nu merită. adevăratele fotomodele poartă 38.”

După 28 de ani chinuiți, s-a produs minunea: Deichmann. Când am primit broșura acasă mă uitam la ea de parcă primisem un bilet la concertul lui Michael Jackson. Eram emoționată rău și am început să țopăi prin casă. Când am întrat prima dată în magazin, ziceai că am un voucher cu sumă nelimitată la Victorias Secret. Atât de multe perechi de pantofi, sandale, balerini, cizme!! Și la toate exista mărimea 42! Niciodată nu mai stătusem atât de mult într-un magazin. Puteam să stau ore în șir, numai să probez papuci. Aveam de anihilat frustrările de ani de zile. Picioarele mele erau fericite!

Acum, sunt în rândul lumii. Pot să fac și pretenții. Ha! Tot ce vă doresc e să nu vă calc. Am auzit că doare.