by

Don’t marry me!

N-am fost niciodată genul ăla de femeie care visează să fie mireasă cu orice preț, care abia așteaptă să fie doamnă sau…mamă. Mai mult m-a interesat partea de conviețuire cu partenerul, care poate fi cu, sau fără acte. Am fost certată, de-a lungul timpului, de multă lume care trăiește, încă, în secolul trecut. Mă bucur că nu am făcut parte dintr-o societate care te obligă, preferabil de la o vârstă fragedă, să-ți pui pirostriile cu alesul inimii părinților. Am văzut și auzit de foarte multe cupluri care au rămas împreună (spre nefericirea lor) din cauza mentalității, a copiilor sau a altor conjuncturi nesănătoase.

Este o decizie pe care fiecare o ia la un moment dat, prielnic ambilor parteneri. Acum există o oareșice independență în mentalul colectiv. Tind să cred că suntem open minded, că nu mai suntem constrânși nici de rude, nici de societate, nu mai e o rușine să trăiești în concubinaj (urât cuvânt) și, cel mai important, ești lăsat în legea ta, să te hotărăști singur.

Oricât de mult m-aș chinui, nu reușesc să empatizez prea mult cu miresele. Practic, viața lor continuă la fel după nuntă. Da, ne mai alintăm cu ”soțul meu” sau ”doamna X”, dar  mare sfârâială nu e, decât că este un hop de stres financiar. Și dacă ai luat decizia, trebuie să mai aștepți vreun an ca să se întâmple. Nu, nu, să ne-nțelegem. Nu se poate întâmpla mâine. Trebuie să faci rost de câteva sute de milioane și dacă ai impresia că ți-i scoți din dar, uită. Aici vorbesc despre muritorii de rând, nu de Becali & Co.

Și după ce-o comiți, o dată pe lună, toată lumea se uită la tine cu ochi materni. Pe când copilul? Cam ăsta era cursul firesc. Care se lasă forțată de împrejurări, pac! vom avea un nepoțeeel!
Din păcate, nu toți sunt pregătiți să devină părinți. Da, se învață pe parcurs, dar e ca atunci când faci o operație și uiți un pansament înăuntru sau lași în urmă alte sechele. Unii nu s-au maturizat în sensul ăsta, alții fac un calcul și, raportat la pamperși, dă cu virgulă. Cant fight the moonlight.

Pentru mine oamenii căsătoriți arată fix ca ăștia-n libertate. Aparent, n-au nimic nou. Nu se transformă, nu-s mai deosebiți, decât că acum totul e pe numele amândurora. Băi, apropo, să păstrați factur’le. You never know. La partaj e nasol. Uite, aici cred că s-ar transforma lumea: cuptorul cu microunde e al lui, fotoliul tot al lui, mașina de spălat a ei, fierul al ei, vesela se împarte și pisica rămâne la ea, că el și-așa n-a înghițit-o niciodată.

Dacă ar fi să mă condamn la așa ceva, trec pe la starea civilă înainte să ies la o cafea, mă duc la munte, in the middle of nowhere, la o bisericuță de lemn, doar eu, stimabilul și popa (bine, s-ar putea să fie nevoie și de nași) și apoi pun poze pe facebook, să le fac tuturor o surpriză :D