by

Bate ceasul ora 18.46…

…și tot aici suntem. Nu tu apocalipsă, nu tu nimic. Andișor m-a speriat puțin cu ceva trăsnete care se petreceau la vreo 406 km față de mine, dar întotdeauna am zis că Iașiul e ultimul loc unde poposesc dezastrele.
Cel mai tare m-am încordat la finele lui 1999. Am zis gata, alt mileniu nu mai prindem. Ar fi avut și logică, dacă mă întrebați pe mine.
Acum, fie vorba între noi, 21 Mai 2011 nu e vreo zi specială în care să se întâmple ceva spectaculos. Ar trebui să fie o cifră rotundă sau ceva, altfel, ne-ar părea rău să crăpăm așa, banal. Pentru cei slabi de înger, mai aveți  aproximativ cinci ore și-un sfert să tremurați.
Sper că nu ați trăit azi prea intens, pentru că și mâine e o zi.
Și, apropo, să le dea cineva câteva capace peste cap creștinilor radicali (integrali suna mai cool) din America!